Bunicii si povestile lor

May 04, 2015

Cand eram atat de mici incat ne fugareau gainile prin curte, eu si cei doi veri ai mei asteptam, lipiti de poarta, sa se intoarca bunicul de la munca. In fiecare dimineata ne intreba ce ne dorim bun si, la ora 4, se intorcea cu plasa lui grena.

Nu erau multe de luat de la singurul magazin din sat: pufuleti, bomboane care, de la caldura, ramaneau jumatate pe ambalaj sau napolitane varsate.  Cu toate astea, tabaram pe el ca o gasca de banditi.

Bineinteles, pentru noi bunicul era cel mai cel. Vaca, balaur imens si infricosator, il asculta. Curcanul ii manca din palma, iar buzunarele ii erau vesnic pline de seminte coapte si buruieni cu nume vrajitoresti.

Joaca noastra preferata  era concursul de sperietori. In timp ce bunica-mea dadea raului ciorile, bunicul uneltea, tacut, alaturi de nepoti. Strangeam tot felul de sarme, carpe, pungi si tinichele. Apoi, ne puneam pe ridicat cele mai urate sperietori. Castigatoarea avea sa stea la vie, in gradina mare. Celelalte, in gradinile mici.

Daca m-ar intreba acum bunicul ce vreau, l-as ruga sa imi povesteasca despre el. A luptat in razboi, a fost orfan, dar a reusit sa ridice doua case si sa creasca doi baieti. A muncit pamant cat nu poti cuprinde cu ochii. Si stia sa faca cea mai buna prajitura de malai cu zahar.

Cum a reusit bunicul sa faca atat de mult cu atat de putin? Intrebarea a venit la mine abia dupa ce el a plecat.

Mi-as fi dorit sa am un jurnal de familie, cu bunicul si povestile lui. Nu doar pentru mine, ci si pentru copiii si nepotii mei. Sa le arat: uite, si datorita lui suntem aici. Pentru ca a stiut sa lupte. Pentru ca a stiut sa se joace si sa iubeasca.  

Povestile de familie sunt unul din motivele pentru care a aparut Seeds Memories. Iar bunicii si strabunicii stiu atat de multe. Sa ii onoram, sa ii fotografiem, sa ii scriem. 

Fotografii de familie - bunicii si povestile lorBunicii si povestile lorFotografii de familie